Privire asupra evoluțiilor mediului construit în cartierele orașului Baia Mare

INTRODUCERE

Enikő Vincze, director proiect PRECWORK și coordonatoare WP3

  1. Considerente metodologice și structura materialului

Pachetul de Lucru 3 (WP3) al proiectului PRECWORK contribuie la analiza proceselor de marginalizare socio-teritorială și a marginalizării sistemice a romilor sărăciți așa cum se întâmplă ele la intersecția între locuire, muncă și rasializare. Înțelegem aceste procese ca efecte ale regimurilor schimbătoare de economie politică: ale politicilor de locuire și de dezvoltare urbană și teritorială, dar și ale relațiilor industriale care fac să apară sau să dispară locuri de muncă și resurse necesare accesării unor locuințe și plății costurilor sale. Toți acești factori interconectați, împreună, conduc până la urmă și la periferizarea unor categorii sociale rasializate și rasializarea unor zone de locuire precare, în timp ce alte persoane aparținând clasei lucrătoare cu venituri mici nu ajung în astfel de situații.

După o perioadă de documentare prin desk research despre trecutul și prezentul cartierelor băimărene, și cu scopul de a identifica persoane pe care să le intervievăm într-o fază ulterioară, dar, desigur, și pentru a obține cunoștințe despre oraș prin contact spațial cu el, în iulie și august 2021 echipa WP3 a efectuat două vizite exploratorii în Baia Mare. Cu aceste ocazii am făcut o mulțime de fotografii de pe străzi și clădiri cu ocazia unor plimbări îndelungate prin toate cartierele orașului (city walks). Am încercat să descoperim și înțelegem din mers evoluțiile mediului construit din cartiere atât prin discuțiile informale cu oameni de pe străzi (small talks), cât și prin documentare punctuală din surse online (presă, publicații digitale, pagini de internet) sau din publicații accesibile la Biblioteaca Județeană din Baia Mare și arhive, demersuri pe care le vom continua și în viitorul apropiat. De la fotografiile surprinse de noi până la găsirea sensurilor sistemice înscrise în mediul construit (rezidențial, industrial, comercial, de birouri) și în modul în care spațiile urbane au trecut prin schimbări radicale în timp, mai avem o cale lungă de străbătut.

Totuși, ne-am făcut curaj să realizăm setul de materiale prezentat pe pagina de internet a proiectului PRECWORK, ca un rezultat de etapă care face un pas deasupra observațiilor empirice prin sistematizarea informațiilor culese până acum, pentru a construi un fundament utilizabil în demersurile analitice imediat următoare. Echipa WP3 compusă din George Zamfir, Manuel Mireanu, Andrea Kiss și subsemnata, a colaborat în acest demers cu cercetătorii Cristina Bădiță și Alexandru Burlacu (din WP2), precum și cu senior researcher Mara Mărginean.

Seria de materiale “Privire asupra evoluțiior mediului construit în cartierele orașului Baia Mare” este structurat după cum urmează:

I. Cartierul Vasile Alecsandri – cel mai tânăr cartier de blocuri al socialismului local

II. Cartierul Depozitelor – transformări ale zonei industriale Vest

III. Cartierul Săsar – cel mai vechi cartier de blocuri de la locuirea cu spații verzi la mina auriferă (cu referire și la Valea Roșie, cartier de case/vile și mină)

IV. Dezvoltarea orașului Baia Mare prin cartierele Progresul, Republicii, Traian și Gării

V. Zona Horea și Combinatul Phoenix din cartierul Orașul Vechi, sau zona industrială de Est a orașului

VI. Încorporarea unor noi periferii cu potențial de dezvoltare rezidențială – cartierul Grivița (Nord), Valea Borcutului (Nord-Vest), Ferneziu și Firiza (Nord-Est)

2. O privire de ansamblu asupra evoluțiilor mediului construit

Orașul liber regal numit Civitas Rivuli Dominarum din anii 1300 (menționat și ca Zazarbánya în limba maghiară), în care germanii au ocupat funcții importante de conducere, dezvoltat în secolul următor ca un important centru minier al regatului Ungariei, numit Nagybánya respectiv Frauenbach sau Neustadt în secolul al XV-lea, a trecut printr-o urbanizare medievală în limitele teritoriului denumit azi Orașul Vechi, protejat fiind de un sistem solid de fortificații. Istoria Orașului Vechi, și a regimurilor maghiare și sau austro-ungare nu prea se aminteau în regimul socialist, chiar dacă și cel din urmă a dezvoltat mediul său construit (inclusiv fondul locativ) în strânsă legătură cu dezvoltarea exploatării miniere, precum s-a întâmplat și în secolele anterioare, însă într-un ritm mult mai scăzut. Dacă, de exemplu, precum arată Figura 1 de mai jos, în cei aproximativ 150 de ani dintre 1787-1941 evoluțiile economice ale urbei au condus la creșterea populației aproximativ numai cu 18000 de locuitori, în doar cei 50 de ani dintre 1941-1992 orașul a cunoscut o creștere demografică de aproape 132000 persoane. 

Figura 1. Evoluția populației orașului Baia Mare

Surse: INS Tempo online (1992-2021) și recensăminte dinainte de 1992

Apropo de populația orașului, sunt de observat diferențele între numărul populației identificate la recensămintele din 1992, 2002 și 2011, precum și numărul populației cu domiciliu în Baia Mare în aceiași ani din Figura de mai sus, care vorbesc despre schimbările provocate de deindustrializarea post-socialistă. Diferențele chiar semnificative  între 149205 și 152953 (1992), sau între 137921 și 156466 (2002), sau între 123738 și 150983 (2011) pot include persoanele plecate în străinătate în anii acestor recensăminte dar aflate în evidența populației ca având domiciliu în Baia Mare, sau persoanele care au plecat din oraș în alte localități din țară din cauza pierderii locurilor de muncă dar încă nu și-au schimbat domiciliul/ adresa din actul de identitate.   

Revenind la omisiunea amintită a Orașului Vechi din narațiunea comunistă oficială, pe lângă o multitudine de considerente politice, ea se datorează și faptului că, pe lângă ce s-a făcut în timpul socialismului real în zona industrială Est încorporată în acest cartier, fondul locativ al municipiului s-a dezvoltat nu în cel din urmă, ci prin crearea unor noi cartiere în alte teritorii, respectiv prin extinderea orașului (inlusiv a zonelor sale industriale) către Vest. Într-o broșură din 1975 (“Baia Mare la vîrsta marilor împliniri”) se menționează, printre altele, că în perioada 1950-1975 au fost construite 400 de blocuri cu 2, 4 sau 10 nivele, ce includeau circa 16000 de apartamente în noile cartiere numite Progresul, Republicii, Săsar și Gării, și s-au elaborat planuri parțial începute deja în cartierul Decebal (ulterior, cartierul Traian) și proiecte majore de noi construcții de blocuri și în Sud (ceea ce urma să fie cartierul Vasile Alecsandri). 

Fondul construit al cartierelor socialiste amintite mai sus a supraviețuit închiderii mineritului și deindustrizalizării începute după 1990, deservând și azi populația orașului: cele peste 143000 de persoane cu domiciliul în Baia Mare (date INS, Tempo online) locuiesc în mare parte în locuințele realizate înainte de 1990. Pentru a conștientiza acest lucru, este suficient să ne uităm la cifrele din Figura 2, care arată că în perioada 1997-2020 s-au construit doar 2470 de locuințe noi (ceea ce este foarte puțin, evident, față de cele 16000 de apartamente create între 1950-1975, de exemplu); iar ceea ce s-a construit între 1990-1996 practic a însemnat finalizarea din fonduri publice a construcțiilor începute dinainte de 1990 (astfel încât, aproape 90% din cele 1982 de locuințe terminate în această perioadă au fost realizate din bugetul de stat). Doar în 1990 au fost terminate aproape 1000 de locuințe, ceea ce, împreună cu totalul mare de locuințe finalizate în perioada 1990-1996, denotă că schimbarea de regim a prins orașul Baia Mare într-un plin avânt de planificare a dezvoltării în continuare a fondului locativ. Față de cifrele de mai sus, sunt chiar puține locuințele noi care au fost terminate în ultimii 7 ani (chiar și în comparație cu perioada crizei financiare din 2008-2009 și a erei postcriză marcată de politicile de austeritate): în total au fost construite doar 565 de locuințe, care includ atât case familiale, cât și blocuri, după cum urmează: în 2014 – 91, în 2015 – 70, în 2016 – 112, în 2017 – 67, în 2018 – 62, în 2019 – 77, iar în 2020 – 86. 

Figura 2. Evoluția numărului de locuințe terminate și de locuințe existente în Baia Mare

Sursă: INS, Tempo Online

Informațiile prezentate în cele 6 capitole ale materialului nostru descriu câteva aspecte despre istoria urbanizării socialiste, pornind de la fotografiile care reflectă cum arată acum anumite clădiri/ spații rezidențiale, industriale, comerciale, de birouri din diferite cartiere. Dar, înainte de a trece la aceste detalii, prin Figura 3, să plasăm cartierele pe “harta” orașului din punctul de vedere al evoluției numărului populației între 2008 și 2014 (figură preluată din documentul SIDU, 2014).

Figura 3. Evoluția numărului populației în cartierele orașului Baia Mare

Sursă: Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, Baia Mare, 2017

Iar prin Figura 4 să ne facem o idee sumară despre vechimea locuințelor în diferitele cartiere băimărene.

Figura 4. Ponderea clădirilor de locuințe vechi, 2014

Sursă: Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, Baia Mare, 2017



I. CARTIERUL „VASILE ALECSANDRI” DIN BAIA MARE

Material realizat de WP3 al proiectului PRECWORK, prin vizita exploratorie de teren din iulie și august 2021

Cercetători: Enikő Vincze și George Zamfir

Fostul cartier Hatvan, pe care toți băimărenii îl numesc „cartierul rău famat” încă de dinainte de anii 1970, Vasile Alecsandri azi, este un cartier foarte eterogen din punctul de vedere al mediului construit.

Vechile blocuri de apartamente și foste cămine muncitorești de nefamiliști (realizate de la finalul anilor 1970 până în 1989) se combină cu noi ansambluri făcute recent de compania de dezvoltare imobiliară Revolution Residence, dar și cu blocuri de locuințe din vechiul fond de stat renovate de primărie (numite azi blocuri de locuințe sociale, din zona Melodiei-Rapsodiei și zona Grănicerilor), precum și cu blocuri făcute prin Agenția Națională de Locuire (unele finalizate precum cele de pe Aleea Mărăști, iar altele în construcție, pe str. Grănicerilor), și cu așezarea informală Craica. 

Teritoriul cartierului Vasile Alecsandri mai include și mici zone industriale (cu hale date în chirie unor companii de transport, auto, sau altele) și teritoriul fabricii de mobilă, între timp demolate, sau rămășițele Antreprizei de Instalații și Montaj de pe str. Mihai Eminescu. În colțul din Sud-Est, cartierul este foarte aproape de zona industrială Est a orașului. Iar la Vest se învecinează cu cartierele Gării și Traian (având o vechime mai lungă de cartier muncitoresc, dinainte de 1990), precum și cu cartierul Progresul (ce include și Centrul Nou al orașului), dar spre Est și cu Orașul Vechi. 

Statutul social al locuitorilor cartierului Vasile Alecsandri este și el foarte divers și inegal: de la foști muncitori ai diverselor combinate și fabrici care și-au cumpărat apartamentele de la stat înainte sau după 1990 (unii dintre ei deja pensionari), prin lucrătorii pauperizați care locuiesc în așezarea informală Craica de la marginea de Sud-Est a Băii Mari, în apropiere de platforma industrială Est a orașului, până la persoane aparținând clasei de mijloc ce își permit să achiziționeze locuințe în noile dezvoltări imobiliare, sau la tinere familii care au avut șansa să primească apartamente în blocurile ANL, cu chirie de la stat, subvenționată.



II. CARTIERUL „DEPOZITELOR” – TRANSFORMĂRI ALE ZONEI INDUSTRALE VEST


Material realizat de WP3 al proiectului PRECWORK, prin vizita exploratorie de teren din iulie și august 2021

Cercetători: Enikő Vincze și George Zamfir

Cartierul Depozitelor este poarta de intrare în Baia Mare dinspre Vest (sau zona industrială Vest), accesibil prin Drumul Județean 1C, care devine la un moment dat Bulevardul București (vezi poza II/2). Cel din urmă traversează orașul pe axa Vest-Est: intră în municipiu prin noua platformă comercială (incluzând Auchan, Pepco, Brico, Mercedes, Mazda, și altele) și apoi – prin cartierele Depozitelor, Republicii și Progresul – ajunge până la Piața Revoluției din cartierul Orașul Vechi, intersectându-se pe parcurs cu marile artere ale axei Sud-Vest, precum Bulevardul Unirii, Bulevardul Republicii, str. Gării și alte câteva străzi mai mici.   

Cartierul Depzoitelor_captura Google Maps

La Nord de Bulevardul București, pe teritoriul până la râul Săsar, alături de mai sus amintitele lanțuri de magazine, cartierul Depozitelor include Stația de epurare a apei (poza II/1) și așezarea informală Pirita din proximitatea acesteia. Cea din urmă este învecinată și cu fosta platformă de deșeuri de pirită de pe marginea orașului Baia Mare (la graniță cu blocurile de garsoniere de pe str. Dragoș Vodă, numite ansamblul “Meda”), astfel încât locuitorii de etnie romă ai acestei așezări sunt afectați, pe lângă nesiguranța și inadecvanța locuirii, și de toxicitatea aerului și solului.

Mergând spre Est prin cartierul Depozitelor, putem traversa zona cu adresa B-ul București nr. 44 care vorbește despre dezvoltări imobiliare construite pe ruinele industriei socialiste (poza II/3).

3. Bulevardul Bucuresti 44-captura Google maps


Acest teritoriu include noile magazine Dedeman (II/5), Selgros și Kaufland, dar și Diego (un pic mai vechi, deschis în 2004), fiind construite pe platforma vechiului și distrusului patrimoniu al industriei ușoare băimărene.

5. Diego si Dedeman_Bul bucuresti 44

Apariția lor în zonă s-a întâmplat după ce clădirile Întreprinderii Textile Maramureș sau MARATEX sau Filatura Maratex (înființată în 1972 și având circa 7000 de angajate, majoritatea femei, în anii 1980), precum și ale Întreprinderii de Faianță și Sticlărie FAIMAR (înființată în 1978/1979, inițial cu aproape 2000 de angajate) au fost demolate aproape în totalitate. MARATEX a fost cumpărată în 2007 de grupul de investiții imobiliare Red Management, care după ce nu a mai implementat proiectul imobiliar Radius Baia Mare, în 2010 a vândut activele sale companiei Immofinanz din Austria prin subsidiara FMZ Baia Mare Imobiliară, acesta tranzacționând mai departe terenurile pentru Dedeman (2011), Selgros (2019), Kaufland (2021). Excepție de la această tendință dominantă a făcut o fostă clădire administrativă a întreprinderii Maratex, care azi găzduiește pe aceeași locație mica companie de confecții pentru femei SC STIL AURA SRL (poza II/4), înființată în 1999 cu capital românesc, având azi circa 200 de angajate și producând exclusiv pentru clienți din Germania, Italia și Franța. O soartă oarecum similară, totuși diferită a fost parcursă de FAIMAR, care a păstrat o linie de producție restrânsă, dar în altă locație din Baia Mare (pe str. Oborului nr. 1), după privatizarea sa, respectiv după ce în 1992 s-a desprins din ea secția de ceramică decorativă și de menaj transformată în societatea comercială CERAMAR S.A. (ce funcționa pe str. Electrolizei nr. 12), și după ce, în 2007, societatea pe acțiuni și-a vândut terenurile de pe B-ul București. După ce a intrat în insolvență, în 2021, CERAMAR și-a scos la vânzare prin licitație terenul și clădirile (vezi pozele II/7 și II/8).

Însă, SC FAIMAR SA, după ce și pentru ea a fost deschisă procedura de insolvență de creditori în 2018, și-a revenit și își continuă activitatea și azi, dar doar cu 120 de angajate și pe o altă locație (poza II/6). Atât SC Stil Aura SRL, cât și SC Faimar SA funcționează în regim de lohn, cu clienți din străinătate care le fac și le preiau comenzile, folosind forța de muncă feminină locală ieftină.

Fiind zona industrială de Vest a orașului Baia Mare, cartierul Depozitelor găzduiește la Sud de Bulevardul București sau chiar și pe Bul București (poza II/10) mai multe companii private mai mici sau mai mari, funcționale sau falimentate în vechi clădiri industriale. De exemplu pe str. Mărgeanului (paralelă cu B-ul București, vezi poza II/9), dar și pe străzile adiacente ce coboară mai spre Sud, printre ele str. Depozitelor, str. Topazului, str. Bazaltului și str. Fabricii. Pe cea din urmă am văzut o clădire în care ultima oară a funcționat fabrica de Bere Stella Artois (poza II/11), în 2009 aceasta fiind scoasă la vânzare de Agenția Imobiliară GMG IMO cu întregul teren de peste 30700 mp, laolaltă cu toate halele și infrastructura de cale ferată.


Tot pe str. Fabricii am găsit și locația SC Combimar SA (înființată în 1992 din fosta Fabrică de Nutrețuri Combinate) – vezi poza II/12. Dominanta întregului teritoriu industrial cu siguranță este relativ noua Fabrică ARAMIS (II/13) cu capital românesc înființată de Aramis Invest creată în 1994, devenită parteneră IKEA în 1997. Clădirea ARAMIS este situată la capătul străzii Bazaltului, compania având azi circa 5000 de angajați, mulți dintre ei de etnie romă, și un asumat program de CSR. Mai spre Sud, pe str. Europa (care de la un punct este defapt drumul Variantei de Ocolire a municipiului) găsim nu doar vechea rampă de deșeuri (poza II/14), ci și halele de producție ITALSOFA Romania. Firma avea circa 1500 de angajați în 2008, făcând parte din compania italiană Natuzzi Group fondată în 1959, ce produce canapele și fotolii din piele și țesătură în România, China și Brazilia.  

În ceea ce privește fondul locativ al cartierului Depozitelor, în partea sa estică, mai aproape de oraș, pe str. Motorului (partea sa la sud de B-ul București) au fost construite câteva blocuri de garsoniere (unele dintre ele de confort I, vezi pozele II/15a și II/15b ), iar spre Nord blocuri de patru etaje cu 2-3 camere (II/16a și II/16b).

În general de calitate mai inferioară decât majoritatea blocurilor din alte cartiere ale orașului (în apropiere de noi hale de depozite – vezi poza II/17, ele s-au degradat și mai mult din 1990 încoace, de când au fost vândute și noii proprietari nu prea au fonduri să le întrețină, iar primăria nu face investiții similare aici cu investițiile în infrastructura urbană din alte zone ale orașului. În direcția opusă din interiorul cartierului Depozitelor, spre Nord, la capătul străzii Dragoș Vodă, la marginea orașului de la care se întinde fosta zonă cu deșeuri de pirită (II/20), găsim, de asemenea, deja amintitele blocuri de o calitate mai proastă și mai puțin întreținute. Pe Google Maps ele apar marcate de parcă ar forma un cartier distinct, numit “Meda” – vezi pozele II/18 și II/ 19; însă, pe lista oficială a cartierelor din Baia Mare nu apare menționat un cartier cu acest nume, str. Dragoș Vodă fiind plasată în cartierul Depozitelor. Toate aceste blocuri sunt în contrast enorm față de apropiatul bloc Semilună de pe B-ul Decebal nr. 2,  de 12 nivele, construit în 1975, care este plasat imediat în vecinătatea cartierului Depozitelor, dar în mai selectul cartier Republicii, dincolo de calea ferată (poza II/21). Este important de menționat, că repartizarea locuințelor la angajați și angajate din diverse domenii economice, inclusiv celor care lucrarea în industriile ușoare amplasate în zona industrială de Vest, nu s-a făcut în primul rând pe criteriul proxemității locuinței față de locul de muncă. Acest criteriu se aplica pentru căminele de nefamiliști din proprietatea întreprinderilor, dar în cazul altor tipuri de locuințe (apartamente de 1-2-3-4 camere) repartizarea se făcea pe bază de cotele pe care o întreprindere sau alta le primea de la consiliul popular în diverse blocuri. Astfel, de exemplu, angajate ale fostei Maratex au primit locuințe și în renumitul Bloc Buclă de la granița dintre cartierele Săsar și Valea Roșie, sau intersecția dintre străzile Victoriei și Ciocanului (actualul Iuliu Maniu).



III. CARTIERUL SĂSAR – DE LA LOCUIREA CU SPAȚII VERZI LA MINA AURIFERĂ

(inclusiv conexiuni vechi și noi cu cartierul și mina Valea Roșie)

Material realizat de WP3, în colaborare cu WP2 al proiectului PRECWORK, prin vizitele exploratorii de teren din iulie și august 2021

Cercetători: Enikő Vincze, George Zamfir și Andrea-Erika Kiss; Cristina Bădiță și Alexandru Burlacu


Renumit model bun al sistematizării urbane socialiste, cartierul Săsar s-a dezvoltat ca un teritoriu divers în procesul de extindere către Vest al orașului Baia Mare și al desecării mlaștinilor de acolo.

Cartierul Săsar este învecinat la Est cu cartierul Valea Roșie, o veche zonă de case ce include atât vestita Colonia Pictorilor ce menține vie memoria inițiativelor artistice libere de la trecerea între secolele al XIX-lea și al XX-lea, când cc 78% din populația băimăreană vorbea limba maghiară ca limbă maternă, dar și continuitatea peste regimuri a ideii orașului Baia Mare ca oraș al pictorilor; cât și Câmpul Tineretului care în 1910 găzduia un patinoar, apoi a fost reajustat în anii 1970 prin încercările de a deseca terenul mlăștinos; și mai nou, în 2018, reabilitată fiind în 2015, a dat loc Declarației Tinerilor din Baia Mare pentru susținerea candidaturii orașului la titlul de Capitală Europeană a Tineretului; precum și, nu în ultimul rând, intrarea în mina de aur Valea Roșie în partea de nord a fostei străzi Ciocanului, acum Iuliu Maniu, închisă și ea ca restul minelor băimărene la începutul anului 2007 (vezi imaginile II/37a și II/37b). De altfel, cele două cartiere sunt foarte diferite, și nu doar datorită tipurilor diferite de locuințe (blocuri versus case), ci și prin prisma numărului populației: chiar dacă Valea Roșie are 38 de străzi față de cele 26 cât are Săsarul, numărul persoanelor care au locuit acolo în 2014 a fost de cinci ori mai mic (4414) decât cel din Săsar (20899). Însă nici unul dintre cele două cartiere nu are teritorii definite drept zone urbane marginalizate caracterizate de locuire foarte precară și procese de ghetoizare (precum au cartierele Orașul Vechi, Alecsandri, Gării, sau Valea Borcutului). S-ar putea părea interesant, că același dezvoltator (Revolution Residence) construiește un ansamblu de blocuri cu 3 etaje pe str. Victoriei nr. 83 (partea aceasta a străzii aparținând cartierului Săsar) și un alt ansamblu pe str. Victoriei nr. 13 (aparținând cartierului Valea Roșie). Conexiunile dintre cele două cartiere prin cele două mine istorice de aur (str. Nucului 22 – intrarea la mina Săsar și str. Tudor Vladimirescu – intrarea la mina Valea Roșie), respectiv prin cele două dezvoltări imobiliare recente de pe str. Victoriei 83 și 13 sunt reflectate în imaginea II/38.

Revenind la cartierul Săsar, în primul rând notăm că pe vremuri el a fost planificat să aibă spații verzi considerabile între blocuri; noi artere de circulație prin care comunica cu restul orașului (precum Bulevardul Independenței); grădinițe, școli (inclusiv liceu, cu funcții schimbătoare de-a lungul anilor, construcția datând de la finalul anilor 1960), chiar și o clădire făcută în 1961 pentru Institutul Pedagogic (ale cărei destinații s-au schimbat până azi); dispensare medicale, dar și un spital construit la mijlocul anilor 1960, Spitalul de Pneumoftiziologie (numit TBC pe atunci); locații pentru petrecerea timpului liber, cinema sau sală de sport; centre comerciale de cartier precum complexul Albina realizat la începutul anilor 1970 sau complexul RFN creat în 1985 pe un fost maidan; podul solid peste râul Săsar (podul Republicii, care a înlocuit vechea punte cu cabluri la începutul anilor 1980).

Diversitatea de mai sus a devenit și mai accentuată azi, mediul construit rezidențial al cartierului extins pe 26 de străzi incluzând: câteva case vechi, reamintind de existența dinainte de anii 1950 a așa-numitei zone cu “zece case”; clădirile solide de locuințe colective de două nivele din anii 1950 (realizate, precum a spus un locatar, de către sovietici pentru mineri); elegantele blocuri din cărămidă cu patru etaje (începute pe str. Caragiale și extinse în anii 1960 pe străzile Cantemir, Porumbescu, Odobescu, Iza, toate acestea continuând și în anii 1970); turnurile excepționale ale anilor 1970-80 (blocuri de 10 etaje ridicate pe strada Victor Babeș, și Blocul Buclă de 12 etaje pe str. Victoriei ce găzduia angajați din toate industriile orașului și, plasată fiind pe granița de Est a cartierului Săsar, împreună cu str. Ciocanului sau Iuliu Maniu, îl despărțea de cartierul de case Valea Roșie); garsoniere confort I făcute pe la mijlocul anilor 1970 (de ex. pe str. George Enescu); căminele de nefamiliști din prefabricate de pe str. Ghioceilor (care ofereau spațiu locativ pentru muncitorii tineri, cu camere unde stăteau mai multe persoane și cu băi comune pe holul fiecărui etaj); noul complex rezidențial de case realizat de dezvoltatorul Revolution Residence din 2019-2020 prin includerea în intravilan a unui teritoriu din Vestul orașului; vile noi construite sub pădure și foste livezi pe str. Grigore Ureche și pe str. Sănătății; câteva blocuri nou dezvoltate de alte companii private, cel mai nou ansamblu fiind Aleea Noua Residence (atrase, poate de apropierea mall-ului Golden Plaza, acum preluat de Vivo: acesta a fost ridicat în 2010 pe spațiul obținut din demolarea fostei fabrici de lapte, la rândul său construit în 1966); planurile de dezvoltare consacrate printr-un PUZ votat de consiliul local la finalul anului 2020 care permite construirea unor noi blocuri de 5-6 etaje printre blocurile vechi aerisite.

Toate aceste evoluții spațiale reflectă nu doar gândirea urbanistică a diverselor regimuri și foarte diferitele politici de corelare a muncii cu locuirea, ci și inegalitățile sociale chiar și dinăuntrul clasei lucrătoare dinainte de 1990, nemaivorbind despre inegalitățile de statut de după anii 2000 dintre muncitorii vechi, pe de o parte, și angajați ai unor domenii economice noi aparținând clasei de mijloc, sau pături chiar mai înstărite, pe de altă parte.  Fiind parte din orașul minier, cartierul păstrează și azi memoria industriei dezvoltate în jurul minei de aurifere Săsar, materializată în mai multe obiective ce se pot vedea și acum, precum: intrarea în mina Săsar; rămășițele Flotației Săsar (pusă în funcțiune în 1968, fiind o zonă de preparație funcțională dinainte de trecerea la tehnologia de cianurare directă în 1999); clădirile administrative ale companiei Remin (Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase intrată în insolvență în 2009); clădirile (acum abandonate) ale școlii miniere sau a cantinei, dar și ale căminelor de nefamiliști (dintre care unele renovate și restructurate, iar altele în stare neîngrijită chiar dacă locuite); precum și  ruinele companiei Aurul S.A. transformată în SC Transgold SA și apoi în E.M. AURUM (vândută și ea ca fier vechi în 2006, după ce, în 2000, a fost responsabilă pentru scurgerea de cianură din lacul barajului companiei).


IV. DEZVOLTAREA ORAȘULUI BAIA MARE PRIN CARTIERELE PROGRESUL, REPUBLICII, TRAIAN ȘI GĂRII

Material realizat de WP3 al proiectului PRECWORK, prin vizita exploratorie de teren din iulie și august 2021

Cercetători: Enikő Vincze, Manuel Mireanu, George Zamfir și Andrea-Erika Kiss


Informațiile și fotografiile prezentate în acest capitol descriu, prin câteva exemple de clădiri, majoritatea spații rezidențiale, dar nu numai, patru din cartierele dezvoltate în acest oraș în perioada socialismului real. Dar, înainte de a trece la aceste detalii, prin Figura 1, să ne reamintim cum se plasează cartierele Progresul, Republicii, Traian și Gării pe “harta” orașului din punctul de vedere al evoluției numărului populației între 2008 și 2014 (figură preluată din documentul SIDU, 2014).

Figura 1. Evoluția numărului populației în cartierele orașului Baia Mare

Sursă: Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, Baia Mare, 2017

IV.1. Cartierul Progresul

Azi, cartierul se desfășoară pe 19 străzi, fiind învecinat la Nord cu cartierul Valea Roșie (o veche zonă de case ce include atât vestita colonia Pictorilor, cât și intrarea în mina de aur Valea Roșie), la Est cu istoricul Orașul Vechi, iar la Sud cu cartierul Vasile Alecsandri (care, însă, s-a dezvoltat ca un cartier nou abia de la finalul anilor 1970). Cartierul Progresul include și ceea ce s-a planificat a fi Centrul Nou al orașului cu clădiri administrative (vezi pozele IV.1/10 și IV.1/17), comerciale (IV.1/5), culturale (IV.1/14), sportive sau hoteliere (IV.1/8) marcante ale urbanizării socialiste. Unele sunt funcționale și în momentul de față, altele stau închise și nefolosite (de exemplu Casa Tineretului). Mai recent, cartierul a atras sediile unor bănci noi, firme de IT și al celui mai prosper dezvoltator imobiliar din Baia Mare (pozele IV.1/11-13). Firma Revolution Residence are 32 de proiecte în Baia Mare, 3 în Cluj, și 6 în București.

Primele blocuri din cartierul Progresul au fost construite în anii 1950, cele de pe str. Barbu Delavrancea (poza IV.1/20) și str. Rozelor, în așa-numitul “stil sovietic”, cu două nivele, solide, din cărămidă, cu camere spațioase și înalte. Tot din anii 1950 datează și Policlinica de pe str. Progresului. Construcțiile de blocuri în cartier au continuat și între 1975-1990, diversificându-se atât ca materiale de construcții, cât și ca nivel de înălțime (majoritatea fiind blocuri de patru etaje, vezi pozele IV.1/1-2 și IV.1/16, sau poza IV.1/21 cu un bloc mai neîngrijit), dar având și turnuri de 10 nivele înșirate pe Bulevardul Unirii desfășurat pe axa Nord-Sud a orașului, poza IV.1/9). Pe granița de Est a cartierului s-a construit la finalul anilor 1950 Fabrica de mobilă Baia Mare, după 1990 privatizată și falimentată, recent demolată, terenul său făcând loc unui centru comercial aflat în construcție acum.

Imposibil de neremarcat, neterminata-clădire-ruină de pe Bulevardul Unirii 24 (vezi pozele de la IV.1/6), este și mai ciudată ca o ruină obișnuită, pentru că ea este de fapt o clădire începută dinainte de 1990, intrând în stare de degradare fără să fi fost finalizată vreodată. Foarte aproape de ea (chiar dacă în cartierul vecin, Traian) se află o altă clădire în stare similară. Dar, în timp ce cea din urmă pare să aibă de-a face cu MAI, fiind practic lipit de sediul Serviciului de Informații de pe B-ul Republicii 55 (vezi pozele IV.3/6), neterminata-clădire-ruină din cartierul Progresul pare să se fi dat în concesiune sau folosință bisericii ortodoxe, care alocă la rândul ei la parterul acestui bloc nefinalizat spații pentru diverse organizații bisericești. 

În acest cartier cu o istorie rezidențială selectă, am observat un singur bloc privat aflat acum în construcție (poza IV.1/7), realizat de o companie olandeză prin partenerul său local (mai multe inițiative de acest fel există însă în imediata sa vecinătate pe B-ul Republicii, alocat oficial cartierului Traian, vezi pozele IV.3/ 9-11). Este de remarcat, însă, că între 2012-2015, printr-un proiect DG Regio, municipalitatea a reamenajat Parcul Central al orașului (IV.1/19), care crește calitatea vieții dar și prețul locuințelor din blocurile vechi și noi din jurul său. Tot din fonduri publice, prin programul Agenției Naționale de Locuințe, pe un teren al orașului de pe liniștita stradă Serelor s-au construit primele blocuri ANL din Baia Mare (pozele IV.1/15), date în folosință la finalul anului 2008. Mai departe, pe colțul străzii Vasile Alecsandri cu Bulevardul Unirii (poza IV.1/18), aproape de magazinului Kaufland și de terenul MAN de pe Unirii, este în construcție un mare centru comercial pe un teren de unde s-a demolat vechea fabrică de mobilă a orașului. Apoi, am găsit în cartier un șantier în lucru abandonat din 2008, parte dintr-un proiect de dezvoltare imobiliară rămas la stadiul demolării clădirii vechi de pe acel teren, lucrările fiind oprite, poate din motive ce țin de anterioara criză financiară, dar nereluate nici măcar în perioada mai prosperă la nivel național de după 2016.   



IV.2. Cartierul Republicii

Mai redus ca întindere (include doar 10 străzi, dar printre ele sunt două mari Bulevarde, București și Decebal), dar cu mai mulți locuitori decât cartierul Progresul prezentat mai sus, cartierul Republicii este mai puțin populat decât celelalte cartiere vecine cu el (Săsar, Traian sau Gării). Însă el este unul din puținele cartiere ale orașului care în perioada 2008-2014 au cunoscut o creștere a populației (vezi Figura 1). Întorcându-ne spre istoria mediului său construit, este de menționat că primele blocuri turn ale orașului s-au construit în acest cartier la finalul anilor 1950, pe Bulevardul București (poza IV.2/1), în același timp fiind edificate și blocurile cu două etaje din fostul cartier numit Lenin (azi strada Nicolae Iorga), vezi pozele de la IV.2/5. Strada George Coșbuc s-a urbanizat prin blocuri construite aici în anii 1960 (IV.2/6). La intersecția bulevardelor București cu Republicii funcționa din 1965 Întreprinderea Poligrafică Maramureș, numită după ‘74 Tipografia Maramureș, unde se tipăreau printre altele ziarele “Pentru Socialism” și “Bányavidéki Fáklya” (poza IV.2/7).

În perioada anilor 1950, în direcția Vest, orașul se cam termina în acea zonă a Bulevardului București unde acum se află Direcția Județeană a Arhivelor Naționale (poza IV.2/2) și unde, în apropiere (la colț cu str. Cosmonauților, arondată cartierului Gării) s-a construit în anii 1970 Întreprinderea de Prelucrare și Industrializare a Legumelor și Fructelor (Agrofruct), numită pe vremuri drept “Fabrica de marmeladă”. În hălile în care funcționa Agrofructul, după 1990 s-a instalat un complex comercial cunoscut sub numele de “Center” (poza IV.2/8).

În anii 1970 în acest cartier s-a construit, timp de trei ani, renumitul Bloc Semiluna (de 13 nivele) pe un teritoriu unde s-au demolat vechi case, pe o stradă care ulterior s-a realizat și dezvoltat sub numele de Bulevardul Decebal.


IV.3. Cartierul Traian



Este un cartier de blocuri care a început să fie proiectat mai târziu decât cele două cartiere prezentate mai sus, pe la mijlocul anilor 1970, cu gândul de a-l face cel mai mare cartier al orașului. Terenul pentru noile construcții s-a obținut de pe urma demolării a circa 300 de case vechi. Colecția de articole din ziarul Glasul Maramureșului realizată de fostul redactor șef Dorin Ștef, publicat în 2014 sub titlul “Baia Mare de Altădată”, arată că primele blocuri care s-au dat în folosință în Cartierul Traian au fost două cămine pentru nefamiliști care aparțineau de fosta Întreprindere Mecanică de Mașini și Utilaj Minier (IMMUM).

În epoca socialismului real, când proiectanții sistemului au corelat sistematizarea urbană cu planificarea producției economice, urmărind să asigure forță de muncă necesară (care încet să se stabilească în oraș, după o perioadă de navetism din rural), dar și fluxuri tehnologice complexe la nivel local, s-a impus printre altele dezvoltarea locală a industriei constructoare de mașini care să susțină continua dezvoltare a mineritului. Pe lângă IMMUM, în anii 1970, tot în acest sector economic, s-a înființat și Uzina de Utilaj Minier și Reparații (UUMR), astfel încât, precum arată statisticile de pe vremuri (prezentate în volumul “Baia Mare la vârsta marilor împliniri”), în 1974, din structura producției industriale băimărene industria constructoare de mașini a ajuns să acopere 8.5% (după extracția și prelucrarea minereurilor, respectiv metalurgia neferoasă: 52.%; industria alimentară: 21.1%; și industria ușoară: 13.2%). În ceea ce privește fondul locativ, angajații tineri, fără familie, primeau locuri în cămine de nefamiliști, care erau în proprietatea întreprinderilor. Locuințele din proprietatea statului se alocau prin sfaturile populare județene și locale într-un alt mod, fiecare întreprindere primind o cotă din apartamentele noilor blocuri, împărțindu-le printre angajații lor, astfel asigurându-se și o misiune socială.     

Bloc vechi_str. Transilvaniei

Cartierul Traian a crescut mai ales în anii 1980 în paralel cu cartierul Vasile Alecsandri, și, chiar dacă are o suprafață mai restrânsă ca cel din urmă (acesta având de trei ori mai multe străzi), se apropie de el ca număr de locuitori (peste 20.000, față de circa 28.000 cât are Alecsandri). Conform organizării stradale oficiale, cartierul Traian azi include 10 străzi, fiind traversat de două mari bulevarde: Traian și Republicii, cel din urmă fiind încadrat oficial în cartierul Traian și nu în cartierul cu același nume. Construcția rezidențială cea mai faimoasă este cea de pe B-ul Traian, legendar numită Blocul Florin, ce conține de fapt cinci blocuri interconectate. Dar o arhitectură aparte au și blocurile de patru etaje din acest cartier sau turnurile de 10 etaje pe Bulevardele Traian și Republicii sau str. Transilvaniei. Mai departe, importante realizări de pe vremuri au fost și clădirile administrative sau culturale. Cartierul beneficiază și el de proximitatea Parcului Central amenajat de primărie între 2012-2015 pe teritoriul încadrat de Bulevardul Republicii (aparținând cartierului Traian) și str. Serelor (încadrat oficial în cartierul Progresul).    Din relativ puținele blocuri din Baia Mare aflate acum în construcție, sau finalizate foarte recent, aici am găsit cele mai multe din oraș. Tot în acest cartier am observat o clădire nefinalizată dinainte de 1990, care se degradează ca o ruină-neterminată pe zi ce trece, adăugându-se la restul patrimoniului rezidențial socialist neutilizat încă. Chiar dacă este într-un alt cartier, de această clădire-ruină fizic se află foarte aproape una similară de pe B-ul Unirii, amintită la descrierea cartierului Progresul.


IV.4. Cartierul Gării

Gara veche a orașului (vezi pozele IV.4/1-2), respectiv primele linii de căi ferate (Baia Mare – Satu Mare, Baia Mare – Dej), inclusiv căile ferate industriale (Baia Mare/ Orașul Vechi – Valea Roșie, Baia Mare – Ferneziu, Baia Mare – Dealul Crucii) au fost edificate în a doua parte a secolului al XIX-lea, ca parte a modernizării capitaliste la nivel local și în contextul geopolitic mai larg. Gara veche a funcționat până în 1968, când a fost pusă în funcțiune Gara nouă (IV.4/3), construită timp de doi ani. În 2014, față de 2008 (când avea peste 21000 de locuitori), Cartierul Gării a pierdut din relativa numeroasă populație a ei 4355 de persoane.    

Față de celelalte trei cartiere prezentate mai sus, cartierul Gării nu are un bulevard (chiar dacă, conform numărului său de străzi se încadrează în tiparul lor), împărtășind această caracteristică cu un alt cartier, cel aflat la Estul său (Depozitelor), separat fiind de cel din urmă prin calea ferată. Totuși, cartierul Gării este străbătut de la est la vest de bulevardul Traian, arondat însă cartierului cu același nume (vezi imaginea-captură Google Maps despre rondoul din fața gării, unde se intersectează Traian și Gării, IV.4/4). B-ul Traian împarte cartierul Gării în două zone cu particularităţi distincte – zona de nord şi cea de sud.

Principala stradă a cartierului este str. Gării, paralelă cu calea ferată. Aceasta pleacă de la piaţa cu acelaşi nume, unde sunt blocuri turn şi magazine la parter (IV.4/5). În general, ea nu prezintă deosebiri faţă de alte străzi din cartierele edificate în perioada socialismului real – are multe blocuri cu 4 etaje, câteva magazine alimentare la parter şi foarte puţine case printre blocuri. Ca excepție, acum se află în construcție o casă printre blocuri pe această stradă (IV4/6). În zona apropiată de Piața Gării se află blocuri mai îngrijite, reabilitate şi cu grădini în jur. Însă, mai aproape de turnul de apă, vis-a-vis de un rând de garaje, pe stradă apare și tipul de bloc confort redus, neglijat și ne-renovat după 1990, fără lucrările de izolare ce au devenit un standard de vreo 20 de ani încoace în mentenanța fostelor blocuri socialiste (IV.4/7).


În Sud, str. Gării se termină într-un maidan, care în presă este articulat discursiv ca o zonă cu “potenţial infracţional ridicat”. El se prelungeşte spre sud-est, de-a lungul căii ferate (IV.4/8), fiind marcat de o zonă de deşeuri, după care, mergând spre calea ferată, se găsesc o serie de garaje şi locuinţe improvizate. În “Atlasul zonelor urbane marginalizate”, această zonă este clasificată drept “mahala cu case”, care la rândul ei comunică prin drumuri de pământ cu Sud-Vestul cartierului Vasile Alecsandri (str. Grănicerilor, str. Păltinișului, și așezarea informală Craica) – vezi imaginea-captură din Google Maps IV.4/10. Spaţiul viran dincolo de locuințele improvizate din cartierul Gării este destul de amplu, şi conţine câteva grădini împrejmuite cu gard, care nu par a avea legătură cu locuinţele improvizate (sunt ceva mai îngrijite şi folosesc materiale de calitate). Am întâlnit şi urme de animale. Situații similare cu cele de pe str. Gării am găsit și pe străzile Constantin Brâncoveanu și Vlad Țepeș: combinații de blocuri de 4 etaje îngrijite și neîngrijite, aceste străzi practic marcând granița de Sud a cartierului Gării. Despre aceste părți ale orașului Baia Mare se amintește uneori ca fiind un cartier aparte, cartierul Vlad Țepeș (precum denotă și captura Google Maps IV.4/11). De altfel, strada Brâncoveanu face legătura între zona de deşeuri amintită şi bulevardul Republicii, unde se află piaţa Sălăjanca (IV.4/12). Pe strada Brâncoveanu se află și un ansablu rezidenţial nou, care pare o ‘gated community’ ( IV.4/13).
În Sud, str. Gării se termină într-un maidan, care în presă este articulat discursiv ca o zonă cu “potenţial infracţional ridicat”. El se prelungeşte spre sud-est, de-a lungul căii ferate (IV.4/8), fiind marcat de o zonă de deşeuri, după care, mergând spre calea ferată, se găsesc o serie de garaje şi locuinţe improvizate (IV.4/9). În “Atlasul zonelor urbane marginalizate”, această zonă este clasificată drept “mahala cu case”, care la rândul ei comunică prin drumuri de pământ cu Sud-Vestul cartierului Vasile Alecsandri (str. Grănicerilor, str. Păltinișului, și așezarea informală Craica) – vezi imaginea-captură din Google Maps IV.4/10. Spaţiul viran dincolo de locuințele improvizate din cartierul Gării este destul de amplu, şi conţine câteva grădini împrejmuite cu gard, care nu par a avea legătură cu locuinţele improvizate (sunt ceva mai îngrijite şi folosesc materiale de calitate). Am întâlnit şi urme de animale. Situații similare cu cele de pe str. Gării am găsit și pe străzile Constantin Brâncoveanu și Vlad Țepeș: combinații de blocuri de 4 etaje îngrijite și neîngrijite, aceste străzi practic marcând granița de Sud a cartierului Gării. Despre aceste părți ale orașului Baia Mare se amintește uneori ca fiind un cartier aparte, cartierul Vlad Țepeș (precum denotă și captura Google Maps IV.4/11). De altfel, strada Brâncoveanu face legătura între zona de deşeuri amintită şi bulevardul Republicii, unde se află piaţa Sălăjanca (IV.4/12). Pe strada Brâncoveanu se află și un ansablu rezidenţial nou, care pare o ‘gated community’ ( IV.4/13a și IV.4/13b).

Pe teritoriul care începe dincolo de str. Brâncoveanu, de circa 10 hectare, Primăria Municipiului Baia Mare are un plan de realizare a unui cartier de locuințe sociale  (ce ar fi compus, se pare, din trei “blocuri cu  caracter social”, precum sunt ele amintite). Acestuia i-au găsit deja și un nume, Pintea Viteazul (vestitul haiduc ce era alături de lupta lui II. Rákóczi Ferenc, princepele Transilvaniei, împotriva imperiului Habsburgic). Geografic, acest amplasament se pare că se va învecina cu o unitate militară, precum și cu Inspectoratull de Jandarmi Județean Pintea Viteazul. Declarațiile primarului din ianuarie 2021 cu privire la beneficiarii acestor blocuri sunt confuze: afirmând că proiectul se va realiza printr-o axă a POR 2014-2020 care sprijină “regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”, el nu amintește, totuși, comunitățile de acest fel din Baia Mare, ci doar “tinerii, specialiștii din diverse domenii și persoanele care au nevoie de o locuire civilizată la un preț redus.”

Revenind la Piața Gării, la Nord de ea am întâlnit blocuri neîngrijite, precum şi o activitate industrială şi comercială mai densă decât în partea de sud. Aflată între bulevardele Traian şi Bucureşti, această zonă are străzi, precum Uranus, Saturn, Jupiter şi Neptun, pe care sunt blocuri fără reabilitare termică, aflate într-o stare pronunţată de degradare. De menționat este aici în mod special un bloc de pe str. Saturn (IV.4/15). Blocurile de pe Aleea Jupiter ( IV.4/16) și Neptu par să fi fost de pe vremuri cu apartamente confort redus, fără terase, iar blocul de pe str. Uranus nr. 2 (IV.4/18) a fost un cămin de nefamiliști, care azi însă este folosit ca bloc de locuințe sociale, fiind renovat de primărie în 2003 din fonduri elvețiene. Cele din urmă sunt în contrast mai mult sau mai puțin accentuat cu blocurile turn ale cartierului, contrast ce vorbește despre inegalitățile dintre categoriile clasei muncitoare din perioada socialismului real.

De menționat mai este, că între străzile Saturn şi Cosmonauţilor din cartierul Gării se află clădirile fostei fabrici de conserve, care au fost transformate într-un centru comercial local, mai modest (IV.4/19). Există o piaţă şi un supermarket Lidl în aceeaşi zonă (IV.4/20). La est de strada Cosmonauţilor, între centrul comercial şi bulevardul Republicii, sunt câteva case tip vilă, care funcţionează ca pensiuni (IV.4/21). Totodată, în acest teritoriu am observat şi un proiect imobiliar de locuinţe colective cu 3 etaje plus mansardă, realizat de dezvoltatorul SC Placo Still SRL (IV.4/22).